Pe lacurile Tarnita si Fantanele, ambarcatiunile motorizate (barci, skijeturi, hidroavioane) sunt interzise. Aplicati legea!

Ministerul Apelor și Pădurilor i-a transmis oficial deputatului Horia Nasra (ex-PSD, acum Pro Romania) că nu pot fi folosite ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile şi pontoanele cu motor pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele.

„Răspunsul primit de la minister este cât se poate de coerent, prin urmare aștept ca activitatea oficiului de căpitănie Dej să reintre în parametri normali și să ia de urgență măsuri. De asemenea, consider important demersul conducerii Sucursalei Hidrocentrale Cluj cu privirea la emiterea unui regulament, însă procedura trebuie finalizată!

Instituțiile statului și aici mă refer de la Garda de Mediu la Administrația Bazinală de Apa Someș-Tisa, Sucursala Hidrocentrale Cluj și Oficiului de Căpitănie Dej trebuie să pună în aplicare prevederile legale și regulamentele. De ani de zile pe cele două lacuri avem parte de o anarhie instituțională, prin urmare să nu se mai ascundă după virgule din lege sau să fugă de responsabilitate!”, a declarat deputatul Horia Nasra.

Fragmente din răspunsul oficial al Ministerului Apelor și Pădurilor

Lacurile Tarniţa şi Fântânele sunt acumulări permanente localizate pe râul Someşul Cald, în bazinul hidrografic al râului Someş şi sunt în administrarea SPEEH Hidroelectrica S.A.

Din punct de vedere al administrării resurselor de apă şi al lucrărilor de gospodărire a apelor, lacurile Tarniţa şi Fântânele au fost desemnate corpuri de apă de suprafaţă, conform Planului de Management actualizat al Spaţiului hidrografic Someş – Tisa aprobat prin Hotărâre de Guvern nr. 859/2016 pentru aprobarea Planului Naţional de Management actualizat aferent porţiunii din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României. Lacurile în cauză deţin autorizaţia de gospodărire a apelor nr.1 /05.01.2015 valabilă până la data de 31.01.2020, respectiv autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 313/12.12.2018 valabilă până la 31.05.2019 şi au următoarele folosinţe:

– lacul Tarniţa: alimentarea cu apă a populaţiei, producerea energiei electrice, atenuarea undelor de viitură şi agrement. În ceea ce priveşte folosinţa de alimentare cu apă, la 200 de m de barajul Tarniţa se află o captare de apă de suprafaţă destinată potabilizării, respectiv priza acumulare Tarniţa (cod ROAB09RW00029), administrator fiind Compania de Apă Someş SA Cluj. În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în lacurile de acumulare folosite ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă se poate practica numai piscicultura în regim natural, fără furajarea peştilor şi fără aplicarea fungicidelor sau a oricăror medicamente veterinare.

– lacul Fântânele: producerea energiei electrice, atenuarea debitelor. În regulamentul de exploatare al barajului şi al lacului de acumulare Fântânele, aprobat de Administraţia Naţională ” Apele Române”, care face parte integrantă din autorizaţia de gospodărire a apelor, este specificat la pct. 6.6.3, lit. d) ”prin autorizaţia de mediu este interzisă utilizarea ambarcaţiunilor cu motor pe lacul Fântânele”.

Având în vedere cele de mai sus, coroborat cu prevederile art. 2A1, art. 5 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, considerăm că nu pot fi folosite ambarcaţiunile motorizate, hidroavioanele, skijeturile, bărcile şi pontoanele cu motor pe lacurile de acumulare Tarniţa şi Fântânele.

Din punctul de vedere al ariilor naturale protejate, acumularea Fântânele se suprapune cu Parcul Natural Apuseni (RONPAOCKM), situl de importanţă comunitară Apuseni (ROSCI0002) şi aria de protecţie specială avifaunistică Munţii Apuseni-Vlădeasa (ROSPAOO8I), dar aspectele privind reglementarea activităţilor din ariile naturale protejate sunt în responsabilitatea autorităţilor publice competente pentru protecţia mediului/ administrarea ariilor naturale protejate.

Prefectul Ioan Aurel Cherecheș a solicitat Hidroelecetrica să elaboreze un regulament de navigație pentru lacul de acumulare Tarnița.

“Propunerea de regulament a fost întocmită și urmează să fie trimisă spre avizare către Autoritatea Navală Română – Oficiul de Căpitanie Dej și mai apoi spre publicare în Monitorul Oficial. Instituția Prefectului – Județul Cluj va coordona în continuare toate activitățile întreprinse de instituțiile abilitate în vederea rezolvării rapide și eficiente a acestei probleme importante pentru clujeni”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published.